In anul IV de facultate am avut un semestru intreg in care a trebuit sa scriu muuulte eseuri in limba franceza, respectand regulile retoricii. Aveam un profesor scolit prin Franta, extrem de exigent, care a reusit sa-mi imprime niste principii si tehnici ale discursului extrem de utile: prezentarea unei idei intr-un mod care atrage atentia si „capteaza bunavointa”, pastrarea logicii si argumentarea oricarei afirmatii, asigurarea unei fluiditati in derularea ideilor una din alta, anticiparea contra-argumentelor oponentilor si demontarea acestora in avans, rezumarea la sfarsit a ideilor prezentate si prezentarea concluziilor intr-un mod interesant. [Sa nu se inteleaga ca pretind ca stapanesc aceasta arta, dar macar am o idee despre cum se face.] Si da, se pare ca latinii erau the real thing in chestia asta, inainte sa inventam noi Power Point-ul si sa ne invete Dale Carnegie cum sa vorbim in public! 😉

Pentru ca, daca in scris este oarecum usor sa faci un eseu bun, cand trebuie sa-l prezinti oral in fata unei audiente, lucrurile se complica. Se stie ca vorbitul in public este una din temerile cele mai mari ale oamenilor. Sa-ti stapanesti emotiile, sa-ti reglezi vocea si gesturile, sa-ti corectezi ticurile verbale nu este ceva la indemana oricui. Unii au talent nativ la asa ceva (norocosii posesori de carisma), altii merg la cursuri si/sau exerseaza pana ating nivelul dorit. O sa dau mai jos doua exemple de oratori de la care, din punctul meu de vedere, am putea invata cate ceva.

Exista, pe de o parte, stilul american, agitato-glamuros, gen Tony Robbins. Lasand la o parte cat de mult credem sau nu in teoriile sale, va rog sa observati cum publicul ii ciuguleste literalmente din palma. Sa nu uitam ca acest om tine seminarii care dureaza cate 50 de ore (vineri-sambata) in fata a cateva sute de oameni deodata. De cand ia microfonul in mana, el reuseste sa vrajeasca audienta, prin miscarea continua, prin glume strategic plasate, prin adresarea de intrebari, prin interactiunea directa cu persoane din public, prin anumite  fraze sau teme pe care le reia de mai multe ori pe parcursul discursului. Nu e de mirare ca „the why guy”, cum isi spune el, a facut o avere de milioane doar din… vorbe.

Celalalt mod de captare a bunavointei este cel britanic, reprezentat aici prin scriitorul Alain de Botton. El e opusul lui Tony Robbins. In cel mai relaxat si cool stil englezesc, sta pe loc si vorbeste. Insa discursul lui este atat de interesant, atat de dens in idei, iar umorul lui este atat de subtil si de buna calitate, incat nu poti decat sa-l asculti cu gura cascata si urechile ciulite, sa nu cumva sa pierzi vreo vorbulita. Va sfatuiesc sa va faceti timp 16 minute si sa ascultati ce are el de spus despre cum e inteles succesul in zilele noastre… Fiecare idee pe care o expune ar merita o discutie sau un post separat pe blog.

Acestea fiind zise, imi doresc tare mult sa vad si in Romania vreun scriitor / politician / ziarist / om de marketing capabil nu doar sa stapaneasca tehnica oratoriei, ci si sa aiba idei proaspete si originale, mentinandu-si in acelasi timp si o anumita modestie si demnitate. Ai nostri fie au capabilitati retorice dar emit platitudini, fie au idei bune dar nu stiu sa le prezinte. Ce e mai rau este ca nu sunt constienti de asta, iar daca sunt constienti, considera ca e sub demnitatea lor sa-si exerseze discursul in oglinda inainte sa le moara jumatate de public de plictiseala.

Astfel, participam la diverse conferinte si seminarii unde „speakerii” vorbesc incet sau monoton, stau cu spatele la public si cu fata la ecran, fac Power Point-uri cu slide-uri pline de text scris cu font imposibil de citit din sala, nu-si condimenteaza discursul cu nimic funny, original, interesant, ceva care sa mentina atentia treaza si in general se vede clar ca nu si-au exersat speech-ul inainte. Mai rau, am vazut oameni care se avanta in subiecte pe care nu le stapanesc. De exemplu, la o conferinta de marketing unde am participat, am privit un caprior speriat de la o agentie care s-a apucat sa ne spuna cum se calculeaza ROI-ul (=return on investment) dar nu-si mai amintea daca este investitii supra profit sau profit supra investitii sau… Pana la urma a renuntat, in chicotelile batjocoritoare ale oamenilor din sala. Nu i-a ajuns ca s-a facut de bafta cu chestia asta, ci a continuat autoflagelarea: cand pe un slide a aparut scris „vanzari mai mari cu 200%”, el ne-a tradus informatia prin „vanzarile au crescut de 200 de ori”. 😐 De-asta imi place mie zicala aia cu „Decat sa taci si sa creada lumea ca esti prost, mai bine vorbesti si inlaturi orice banuiala”.

Ok, vad ca iar m-am intins la scris, asa ca o sa urmez regulile retoricii 🙂 si o sa-mi rezum tot discursul astfel: Daca nu poti sa fii simpatic, macar zi ceva interesant; daca nu poti sa zici ceva interesant, macar fii simpatic; daca poti sa fii simpatic si sa zici si ceva interesant, atunci felicitari, ai captat bunavointa publicului. Si daca nu poti nici sa fii simpatic, nici sa zici ceva interesant, te rugam frumos sa stai acasa sau sa ramai in sala, pentru ca a vorbi in fata unor oameni trebuie sa fie un privilegiu, nu un sacrilegiu!