Sa-ti dau un exemplu din lumea vedetelor de cinema. Actorii nu au in contract doar obligatia de a aparea pe platoul de filmare si de a-si rosti bine replicile. Dupa ce filmul este gata, ei trebuie sa promoveze filmul, asta insemnand sa participe la talk show-uri si alte emisiuni tv / radio, sa dea interviuri pentru revistele glossy, sa faca fotografii, sa vina la premiera filmului aratand bestial si, nu in ultimul rand, sa filmeze prezentari de promovare. Stii tu, acele interviuri in care spun „scenariul a fost minunat”, „regizorul a fost minunat”, „colegii mei de platou au fost minunati”, „m-am simtit minunat” etc. Oare lor le este rusine sa faca acest lucru? Nu prea cred. Ei inteleg ca este in interesul lor sa faca tot ce pot pentru ca filmul sa fie un succes, astfel incat sa primeasca roluri si data viitoare. Este  doar munca si face parte din treaba lor, din jobul lor, sa informeze potentialii cumparatori de bilete ca au scos un nou film si sa faca asta cu entuziasm ca sa fie credibili.

Poftim? Imi spui ca asa ceva este valabil doar pentru vedete? Ma bucur ca ridici problema asta, deoarece vreau si eu sa te intreb: Cand a fost ultima data cand seful tau a venit la tine si ti-a zis: „M-am gandit sa-ti dublez salariul deoarece te-am observat pe ascuns si cred ca esti genial in modestia ta”?”. Care a fost ultimul client care ti-a batut la usa, spunandu-ti: „Am visat azi-noapte ca esti bun. Nu vrei un contract de zece mii de euro?”. Cum vrei sa te „vaneze” un head hunter daca nu apari nicaieri in cautari pe Google?

Vezi tu, un proverb romanesc spune „Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista”. La fel, si zicala musulmana „Roaga-te lui Allah, dar leaga-ti camila”. Cu alte cuvinte, nu e gresit sa speri intr-un ajutor divin sau intr-un miracol ca sa fii descoperit, dar ti se pare suficient sa te bazezi numai pe asta?

Cu totii am auzit povesti despre fata frumoasa remarcata de un impresar in discoteca si care a ajuns un fotomodel bogat si celebru peste noapte sau despre bloggerul talentat descoperit din intamplare de un mare om din publicitate si caruia i s-a oferit un job fabulos de copywriter… dar te intreb din nou: esti dispus sa te bazezi doar pe noroc ca sa te faci cunoscut sau esti pregatit sa ajuti si tu putin destinul, sa-i dai un mic ghiont norocului? Si daca te bazezi doar pe noroc si pe modestie, cam cati ani esti dispus sa astepti inainte sa primesti o promovare la serviciu? Nu ti se pare ciudat 😉 ca termenul „promovare” este folosit atat in sensul de „publicitate” cat si de „a primi o functie superioara”? Eu nu cred ca este o coincidenta.

Tine minte: daca esti cu adevarat bun in ceea ce faci si daca tii lumea la curent cu realizarile tale intr-un stil informativ si neafectat, nimeni nu se va simti deranjat si nimeni nu te va considera laudaros.

In concluzie, iata perceptiile eronate despre promovarea personala pe care am incercat sa le demontez astazi:

• Lauda de sine nu miroase a bine.
• Autopromovarea este doar pentru vedete si politicieni.
• Daca e sa am succes, se va intampla de la sine.

Daca am reusit sa te fac sa-ti schimbi macar putin perspectiva asupra confuziei dintre promovare personala si lauda de sine, iata si alte convingeri neproductive la care te invit sa meditezi. In care dintre ele te recunosti si ce argumente poti gasi ca sa le combati?

• Nu este spiritual sa-ti scoti ego-ul la inaintare.
• Mi-e frica de judecata si respingere, ma simt vulnerabil.
• Mi-e teama ca nu sunt suficient de bun.
• Urasc sa atrag atentia asupra mea si nu ma pricep la networking.
• Nu am nimic interesant sau deosebit de spus despre mine.
• Nu-mi place sa ma bag in sufletul oamenilor.
• Eu nu ma milogesc la altii, nu fac compromisuri.
• Promovarea este manipulare si vanzare, yuk!
• E normal sa-i recomand pe altii, dar e ridicol sa ma recomand pe mine.
• La serviciul meu nu se apreciaza persoanele care ies in evidenta.
• Habar nu am ce sa fac ca sa ma autopromovez.
• …
• …

Deci?