Promovare personala sau „lauda de sine”?

Vorbeam mai demult despre teoria expunerii – despre faptul ca oamenii te percep cu atat mai mult ca pe un expert, cu cat te vad sau aud mai des de tine. Astfel, expunerea /promovarea personala contribuie cu pana la 65% la constructia reputatiei tale.

Insa unul din principalele obstacole de care se lovesc oamenii atunci cand vine vorba despre expunere este rezistenta interna: impresia sau chiar temerea ca, daca se vor promova pe ei insisi, ar putea fi perceputi drept laudarosi, aroganti sau ca acest lucru ar suna ca un fel de spam sau spot publicitar mincinos. Pana la urma, cu totii am invatat de mici ca „lauda de sine nu miroase-a bine”, nu?

Ei bine, nu! 🙂 Permite-mi ca astazi sa subliniez cu doua linii si sa bolduiesc aceasta idee: scoate-ti din cap, odata pentru totdeauna, ca promovarea personala inseamna sa te lauzi, sa-ti exagerezi calitatile, sa-i bombardezi pe ceilalti cu „realizarile” tale, sa cersesti atentie, sa fii arogant sau orice altceva din sfera asta.

Dupa ce ti-ai sters din minte aceasta parere :D, inlocuieste-o cu urmatoarele:

  • Promovarea personala reprezinta articularea modului in care se intersecteaza ce ai tu de oferit si ce isi doreste clientul sau suprapunerea capabilitatilor tale cu nevoile clientului.
  • Promovarea personala inseamna un act de informare prin care aduci lumii la cunostinta ca existi si ai ceva de oferit: date, cifre, informatii despre ce ai realizat si cum poti rezolva problemele celorlalti.
  • Promovarea personala este munca, este pur si simplu unul din cei 4 „P” ai mixului de marketing: produs, piata, pret si promovare. Degeaba esti bun si adaptat cerintelor pietei daca lumea nu stie ca existi.

Sa-ti dau un exemplu din lumea vedetelor de cinema. Actorii nu au in contract doar obligatia de a aparea pe platoul de filmare si de a-si rosti bine replicile. Dupa ce filmul este gata, ei trebuie sa promoveze filmul, asta insemnand sa participe la talk show-uri si alte emisiuni tv / radio, sa dea interviuri pentru revistele glossy, sa faca fotografii, sa vina la premiera filmului aratand bestial si, nu in ultimul rand, sa filmeze prezentari de promovare. Stii tu, acele interviuri in care spun „scenariul a fost minunat”, „regizorul a fost minunat”, „colegii mei de platou au fost minunati”, „m-am simtit minunat” etc. Oare lor le este rusine sa faca acest lucru? Nu prea cred. Ei inteleg ca este in interesul lor sa faca tot ce pot pentru ca filmul sa fie un succes, astfel incat sa primeasca roluri si data viitoare. Este  doar munca si face parte din treaba lor, din jobul lor, sa informeze potentialii cumparatori de bilete ca au scos un nou film si sa faca asta cu entuziasm ca sa fie credibili.

Poftim? Imi spui ca asa ceva este valabil doar pentru vedete? Ma bucur ca ridici problema asta, deoarece vreau si eu sa te intreb: Cand a fost ultima data cand seful tau a venit la tine si ti-a zis: „M-am gandit sa-ti dublez salariul deoarece te-am observat pe ascuns si cred ca esti genial in modestia ta”?”. Care a fost ultimul client care ti-a batut la usa, spunandu-ti: „Am visat azi-noapte ca esti bun. Nu vrei un contract de zece mii de euro?”. Cum vrei sa te „vaneze” un head hunter daca nu apari nicaieri in cautari pe Google?

Vezi tu, un proverb romanesc spune „Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista”. La fel, si zicala musulmana „Roaga-te lui Allah, dar leaga-ti camila”. Cu alte cuvinte, nu e gresit sa speri intr-un ajutor divin sau intr-un miracol ca sa fii descoperit, dar ti se pare suficient sa te bazezi numai pe asta?

Cu totii am auzit povesti despre fata frumoasa remarcata de un impresar in discoteca si care a ajuns un fotomodel bogat si celebru peste noapte sau despre bloggerul talentat descoperit din intamplare de un mare om din publicitate si caruia i s-a oferit un job fabulos de copywriter… dar te intreb din nou: esti dispus sa te bazezi doar pe noroc ca sa te faci cunoscut sau esti pregatit sa ajuti si tu putin destinul, sa-i dai un mic ghiont norocului? Si daca te bazezi doar pe noroc si pe modestie, cam cati ani esti dispus sa astepti inainte sa primesti o promovare la serviciu? Nu ti se pare ciudat 😉 ca termenul „promovare” este folosit atat in sensul de „publicitate” cat si de „a primi o functie superioara”? Eu nu cred ca este o coincidenta.

Tine minte: daca esti cu adevarat bun in ceea ce faci si daca tii lumea la curent cu realizarile tale intr-un stil informativ si neafectat, nimeni nu se va simti deranjat si nimeni nu te va considera laudaros.

In concluzie, iata perceptiile eronate despre promovarea personala pe care am incercat sa le demontez astazi:

  • Lauda de sine nu miroase a bine.
  • Autopromovarea este doar pentru vedete si politicieni.
  • Daca e sa am succes, se va intampla de la sine.

Daca am reusit sa te fac sa-ti schimbi macar putin perspectiva asupra confuziei dintre promovare personala si lauda de sine, iata si alte convingeri neproductive la care te invit sa meditezi. In care dintre ele te recunosti si ce argumente poti gasi ca sa le combati?

  • Nu este spiritual sa-ti scoti ego-ul la inaintare.
  • Mi-e frica de judecata si respingere, ma simt vulnerabil.
  • Mi-e teama ca nu sunt suficient de bun.
  • Urasc sa atrag atentia asupra mea si nu ma pricep la networking.
  • Nu am nimic interesant sau deosebit de spus despre mine.
  • Nu-mi place sa ma bag in sufletul oamenilor.
  • Eu nu ma milogesc la altii, nu fac compromisuri.
  • Promovarea este manipulare si vanzare, yuk!
  • E normal sa-i recomand pe altii, dar e ridicol sa ma recomand pe mine.
  • La serviciul meu nu se apreciaza persoanele care ies in evidenta.
  • Habar nu am ce sa fac ca sa ma autopromovez.

Deci?

Anunțuri

13 răspunsuri la „Promovare personala sau „lauda de sine”?

  1. Interesanta logica. Si mie mi-a fost sincer teama de aceasta autopromovare, dar am depasit-o zic eu cu bine. Cunosc multe persoane care nu reusesc sa se impuna pe piata desi sunt profesionisti.

    • Perfect de acord: in lumea in care traim sunt foarte multe non-valori extrem de vizibile datorita abilitatilor de autopromovare si lipsei de inhibitii, in timp ce oameni foarte valorosi raman in umbra dintr-o modestie gresit inteleasa. De asta mi-am propus sa demontez aceste convingeri eronate. Multumesc pentru comentariu!

  2. Ceea ce este curios este ca, de multe ori, cei care nu se promoveaza se asteapta totusi sa le fie recunoscuta valorea, cumva fara ca ei sa faca vreun efort in acest sens.

    • @Lady Io: Multumesc, iata, mi-ai dat inca un exemplu de convingere neproductiva: „Sunt valoros, deci mi se cuvine succesul, oamenii ar trebui sa ma remarce de la sine”. Intr-o lume perfecta, aceasta idee poate ca ar functiona, in sensul ca doar valoarea ar fi cea remarcata si rasplatita. Dar realitatea atat de plina de „bruiaje” ne dovedeste ca nimic nu ni se cuvine si trebuie sa dam putintel si din coate, doar atat cat sa ambalam frumos si sa punem o fundita unui continut valoros. 😉

  3. Servus,
    bine punctate ideile…sunt de acord ca un pic de lobby si-e dator fiecare sa-si faca, macar de la un moment dat al carierei sale incolo….poate chiar vorbim de doua etape, cel putin, in viata profesionala: cea de entry-level, in care poti fi bun, dar iti sta bine si modest, si apoi etapa de maturitate, in care, daca din diverse motive nimeni nu zice nimic, poti sa te promovezi singur, cu toata siguranta de sine….eu personal, am simtit la un moment dat, de curand e drept, ca o autoapreciere zisa cu voce tare incepe sa conteze in vreun fel, ca in procesul de branding personal Eul profesional s-a copt suficient cat sa strige in exterior.

    • @Aurora T: Multumesc, foarte sugestiva imaginea cu Eul profesional ca un fel de fruct care s-a copt si striga sa fie cules. 🙂 Este ceva ce sustin si eu, adica promovarea personala trebuie sa se bazeze pe valoare, pe o anumita experienta si maturitate profesionala. Dar si daca esti tanar poti gasi modalitati istete sa iesi in evidenta, mai ales in industriile creative.

  4. DACA ALTII au dreptul sa-ti spuna cine esti , si TU AI DREPTUL SA SPUI CINE ESTI .
    Foarte intelept expus. Aprecieri…
    Vocea TA

  5. Foarte fain articolul. It did ring a bell, trebuie să recunosc. Mai ales ca fotograf, mereu ascuns în spatele camerei, nu mă găsesc neapărat cel mai extrovertit într-o mulțime.
    Bine articulat!

  6. Pingback: “Impingi” sau “atragi”? | Cum sa gandesti ca sa te deosebesti·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s