Doi dintre caii de bataie ai literaturii motivationale, dar si ai teoriilor de management, sunt planificarea si controlul: asuma-ti responsabilitatea pentru viata si actiunile tale; fii stapanul si creatorul propriului destin; planifica-ti viata sau vei fi inclus in planurile altora; if you fail to plan, you plan to fail; ramai mereu in control; planifica-ti timpul; tine-ti echipa sub control etc.

Definitia din dictionar a controlului spune ca acesta reprezinta „analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire.”

Toate acestea sunt sfaturi si intentii foarte bune – e clar ca nu-ti poti lasa viata si/sau afacerea sa zboare de colo-colo ca o punga luata de vant. Problema apare cand, din dorinta de a tine totul sub control si a evita orice surpriza neplacuta, ajungi un controholic (cred ca am inventat un cuvant :)), un om care nu se mai poate relaxa, nu mai poate fi spontan, devine instantaneu frustrat daca oamenii si situatiile nu se conformeaza cu ceea ce doreste el si traieste intr-o teama continua de schimbare, ca nu cumva sa piarda ceea ce are deja.

Exemplele sunt cu duiumul:

• seful obsedat de micro-management, care nu isi lasa oamenii sa faca nimic singuri si prefera sa le sufle in ceafa, facandu-i sa se simta nemotivati si chiar umiliti de lipsa lui de incredere;
• perfectionistul tip „lup singuratic” care mai degraba moare cu capul pe dosare facand totul singur decat sa lucreze in echipa pentru ca „eu stiu cel mai bine ce e de facut”;
• nemultumitul care nu face nicio schimbare, fiind blocat de frica de a nu pierde status quo-ul, in loc sa fie motivat de placerea de a obtine ceva nou si de a evolua.

sursa

Daca te recunosti in portretele de control freaks de mai sus, am o veste proasta: inca nu s-a inventat telecomanda prin care sa poti controla evenimentele exterioare sau ce gandesc si cum se comporta oamenii. Vestea buna, insa, este ca te poti controla pe tine (de la ce mananci si ce stil de viata ai pana la ce gandesti si cu ce fel de persoane te insotesti) si poti controla felul in care reactionezi la evenimente, situatii si intamplari.

Teatrul de improvizatie este un exemplu extraordinar despre ce inseamna sa te relaxezi, sa renunti la control si sa te adaptezi pur si simplu la ceea ce iti ofera momentul. In Bucuresti (cu siguranta si in alte orase) exista spectacole de teatru de improvizatie, precum Comedy.Show. Aici, actorii vin pe scena neavand nimic pregatit, deoarece totul se intampla in functie de ce sugereaza spectatorii. De exemplu, publicul poate cere ca actorii sa inventeze pe loc un cantec in limba mandarina sau daneza (evident, cantecul nu va fi in limba respectiva, ci va imita sonoritatea acelei limbi) sau sa joace o sceneta intitulata „In vizita la Machu Pichu cu Loganul”. 🙂

Ce s-ar intampla daca actorii ar fi obsedati de control si infricosati sa nu scape lucrurile din mana? Evident, zic eu, nimeni nu ar mai rade. 😦 Insa, cum actorii de improvizatie ne fac sa radem de fiecare data, cred ca avem 3 lucruri pe care le putem invata de la ei:

1. Increderea data de buna pregatire. Actorii au studii de specialitate, au experienta de scena si fac „antrenamente” (cu greu se pot numi „repetitii” intrucat ei nu vin cu nimic pregatit de acasa, ci sunt „la mila” spectatorilor). Dar ideea e ca sunt bine pregatiti profesional.
2. Convingerea „ma pot descurca in orice situatie.” Pe scena, actorii renunta la ingrijorare sau la temerea ca s-ar putea face de ras si se concentreaza exclusiv pe ceea ce se intampla acolo. In plus, fiecare seara reusita in care spectatorii rad si aplauda le intareste aceasta convingere productiva.
3. Flexibilitatea si adaptabilitatea date de concentrarea pe momentul prezent. In timpul spectacolului, actorii trebuie sa fie extrem de atenti si „pe faza” la cerintele venite din public si la replicile colegilor, iar in acelasi timp trebuie sa fie suficient de relaxati pentru a se lasa „dusi de val” si a se adapta la orice turnura ia sceneta.

Practic, s-ar putea spune ca teatrul de improvizatie seamana foarte mult cu viata reala. Nici aici nu putem controla toate situatiile care apar si toti oamenii pe care ii intalnim, asa ca singurele lucruri pe care ne putem baza sunt cele trei de mai sus: increderea in sine obtinuta printr-o pregatire foarte buna, convingerea ca putem face fata oricarei situatii si disponibilitatea de a fi atenti si flexibili.

sursa

Preocuparea excesiva pentru control si planificare amanuntita poate duce la rigiditate in gandire si la paralizie cand vine vorba sa trecem la actiune. Tot incercand sa calculam ce pierderi am avea, sa anticipam toate miscarile posibile ale concurentei sau sa alcatuim bugetul perfect, ne putem trezi ca sansele trec pe langa noi si ca alti oameni, mai flexibili, se bucura de succesul pe care ni l-am dorit atat de mult.

Importanta adaptabilitatii si flexibilitatii este foarte plastic exprimata in stravechea lucrare Tao Te Ching:

Omul se naste moale si mladios.

Cand moare, corpul sau este sfaramicios si dur.

Plantele vii sunt fragede

si pline de seva vietii,

dar la moarte sunt ofilite si uscate.

Duritatea, rigiditatea si sfaramarea

sunt mesagerii mortii,

iar destinderea si maleabilitatea

sunt semne ale vietii.

Razboinicul care este inflexibil

se condamna singur la moarte,

iar copacul care nu se mladiaza

este usor de rupt.

Astfel cei duri si rigizi vor da gres,

iar cei calmi si flexibili vor invinge.

In concluzie: Este perfect normal sa-ti planifici activitatile si sa-ti doresti sa pastrezi controlul asupra existentei tale. Nimeni nu zice sa te arunci cu capul inainte si sa faci alegeri importante fara sa analizezi riscurile. Dar lasa intotdeauna putin spatiu si pentru imprevizibil, pentru surprizele care ar putea sa apara, si care nu sunt intotdeauna neplacute, asa cum te temi tu in incrancenarea ta. Lasa-le si celor din jurul tau putin spatiu sa gandeasca singuri si sa beneficieze de liberul lor arbitru. Lipsa de incredere in tine, in oameni si in curgerea fireasca a lucrurilor te poate tine ani la rand prizonier al nefericirii, al fricii si al lipsei de evolutie.

Daca tii tot timpul pumnii stransi, poate ca esti capabil sa te aperi si sa actionezi, dar nu mai poti primi in palma cadourile pe care ti le aduce fluxul vietii. Si atunci controlul se transforma in stagnare.