In comedia Dragoste cu preaviz (Two Weeks’ Notice), personajul interpretat de Sandra Bullock  isi da demisia, acuzandu-si seful ca este cel mai egoist om de pe planeta. Acesta ii raspunde: „Cum poti spune asa ceva? Cunosti toti oamenii de pe planeta?”

Cu sau fara intentie, scenaristul care a scris aceasta replica a aplicat modelul preciziei in comunicare.

Despre ce e vorba? Exista 5 categorii de exprimari vagi si confuze pe care oamenii le folosesc fara sa-si dea seama ca efectul acestora seamana cu ceea ce se intampla cand pui un tort cu frisca in fata unui ventilator: ideile se imprastie iar actiunile tind sa devina reactive, de aparare sau de reparare. Hai sa vedem care sunt aceste categorii de exprimari neclare si cum le poti ajusta:

1.    Pronumele si adverbele universale: „toti”, „nimeni” „intotdeauna”, „niciodata”… E adevarat ca toti oamenii au nevoie de oxigen, dar chiar toti colegii sunt antipatici si nimeni nu te intelege? Gandeste-te exact cine sau ce te-a suparat, cand, de ce si rezolva-ti problema cu persoana respectiva sau discuta numai despre situatia in cauza, fara a extrapola. De asemenea, daca in clasa a patra au ras copiii de tine cand ai vorbit in fata clasei, iar tu ai hotarat sa nu mai vorbesti in public niciodata, intreaba-te cat de mult te ajuta in cariera o astfel de decizie, mai ales daca acum ai vreo 20 de ani… de munca.

2.    Expresiile restrictive si care emit judecati: „nu se poate”, „nu se face”, „n-ar trebui”, „este bine sa”… Cine a zis ca nu asa se face un anumit lucru, unde scrie? E vreo procedura clara din companie sau vreun „mit expirat” perpetuat din gura-n gura, din vremea cand firma avea doar doi angajati? Iar zicala aceea inteleapta de pe vremea lui Stefan cel Mare se mai aplica oare in ziua de azi? Nu pune neaparat la indoiala absolut orice ti se spune, dar nici nu cadea in capcana de a lua de bun tot ce auzi, mai ales cand simti ca nu este in regula. Nu contribui la o lume de memes! 😉

3.    Afirmatiile vagi si/sau cu tenta permanenta: „mi-e greu”, „sunt stresat”, „sunt ghinionist”, „doar atat pot”… De ce anume ti-e greu, care parte din sarcina primita te depaseste, ce te-ar ajuta sa-ti fie mai usor? Esti stresat tot timpul, sau doar acum, ce anume ti-a provocat aceasta stare si ce ar trebui sa faci ca sa iesi din ea? Daca primesti o sarcina complexa dar o „desfaci” in pasi marunti, vei vedea ca nu va mai fi un asa motiv de stres si vei identifica mult mai precis ce e greu si ce nu. De asemenea, ce te face sa te consideri ghinionist, incapabil sau mai stiu eu ce? Nu cumva iti aduci aminte in mod selectiv doar acele intamplari care confirma aceasta convingere a ta si le ignori pe cele care dovedesc contrariul? Invata sa faci diferenta dintre starile temporare si cele permanente, dintre situatiile ocazionale si cele recurente!

4.    Substantivele si pronumele neprecizate: „cineva”, „aia”, „sefii”… Cine anume sunt ei? Daca lucrezi intr-o firma, de exemplu, intotdeauna exista o persoana responsabila cu problema care te procupa. Nu ramane prizonier pe taramul kafkian unde „ei” te ignora si nu te inteleg, ci gaseste o cale sa tratezi cu o persoana din lumea reala care te poate ajuta concret. Lipsa de precizie in privinta persoanelor la care ne referim poate duce la o situatie confuza precum cea de mai jos. Recunoasteti personajele?

„Au fost odata patru indivizi, dintre care unul se numea Toata Lumea, cel mai tanar – Cineva, cel mai in varsta – Fiecare, iar cel mai nebun – Nimeni. Era o treaba importanta de facut si i-au spus lui Toata Lumea sa o faca. Toata Lumea era convins ca Cineva o va face. Cineva putea s-o faca. Dar n-a fost Nimeni care a facut-o. Cineva s-a suparat, caci era treaba lui Toata Lumea! Toata Lumea credea ca Fiecare ar fi putut s-o faca. Si Nimeni nu se indoia ca Cineva o va face. In final, Toata Lumea a facut reprosuri lui Fiecare, pentru ca Nimeni nu a facut ceea ce Cineva ar fi putut sa faca.”

5.    Adjectivele si adverbele generalizatoare: „prea mult”, „prea putin”, „prea scump”… Cel mai sigur mod sa contracarezi o astfel de eticheta este sa intrebi imediat: in comparatie cu ce? Facand comparatii, se va ajunge la o discutie in care generalizarile se vor inlocui cu particularitati si se va produce o clarificare. (De altfel, aceasta este o tehnica folosita si in vanzari, pentru a contracara falsele obiectii ale clientilor.) Si, apropo, de unde stii ca X-ulescu este „cel mai prost om din lume”? Ai cunoscut pe toata lumea, vorba lui Hugh Grant? 

Anthony Robbins spunea ca a face presupuneri si a generaliza este semnul distinctiv al unei persoane careia ii e lene sa comunice si care nu stie ce vrea. Lipsa preciziei nu ii ajuta nici pe ceilalti oameni cu care interactioneaza si nici pe acea persoana. Pana la urma, cum ar putea sa aiba relatii bune si actiuni reusite cineva care crede ca „nu poate avea incredere in nimeni” si ca „e cel mai ghinionist om de pe pamant”?

Prin urmare, atunci cand comunici, respecta regula de baza a jurnalismului: orice articol trebuie sa raspunda la intrebarile „cine?”, „ce?”, „unde?”, „cand?”, „cum?”, eventual si „de ce?” daca este un editorial. Aplica modelul preciziei atat cand vorbesti cu ceilalti, cat si (sau mai ales) atunci cand vorbesti cu tine insuti, deoarece arta comunicarii si a relationarii porneste de la modul in care iti reprezinti realitatea si de la etichetele sau generalizarile din mintea ta. Fii tu insuti un model de precizie! 🙂