Daca exista o carte de „anti-personal branding” pe care ti-o recomand, ba chiar insist, sa o citesti, aceea este Invizibilii: Puterea muncii anonime intr-o era a autopromovarii necrutatoare, de David Zweig.

Invizibilii este, asa cum spune autorul, despre „specialisti de inalta clasa, oameni cu un rol esential, indiferent de domeniul in care activeaza” si care, desi ar fi putut alege un alt drum in viata, au ales cariere „care nu implica nicio recunoastere a meritelor de catre utilizatorul final”. Si, in ciuda aparentei anonimitati, „fac parte dintr-un grup de profesionisti extrem de multumiti”.

O sa revin asupra expresiei anonimitate aparenta, dar mai intai vreau sa dau cateva exemple de astfel de profesionisti invizibili, carora autorul le creioneaza niste portrete minutioase, bogate, pe alocuri de-a dreptul fascinante prin detaliu: David Apel, creator de parfumuri pentru branduri globale precum Calvin Klein sau Hugo Boss; Dennis Poon, inginer proiectant care a supervizat lucrarile de la cele mai inalte cladiri din lume; sau Pete Clements, tehnicianul care se ocupa de chitarile trupei Radiohead.

Ce au in comun acesti oameni? As zice doua lucruri: 1. n-ai auzit niciodata de ei, desi poate te-ai bucurat de munca lor (daca te-ai dat cu un parfum bun sau ai fost la un concert cu sonorizare impecabila) si 2. cu cat isi fac treaba mai bine, cu atat mai putin vei auzi de ei – altfel spus, nu iti dai seama ca ei exista decat daca fac vreo greseala (cu siguranta am vrea sa stim cine a proiectat structura de rezistenta a unui zgarie-nori care s-ar prabusi).

Autorul spune ca Invizibilii au trei lucruri in comun: 1. atitudinea ambivalenta fata de recunoastere; 2. meticulozitatea; 3. savurarea responsabilitatii.

Si, cu toate ca are un intreg capitol care militeaza impotriva brandingului personal („Faima, succesul si mitul autopromovarii”), in care avertizeaza asupra faptului ca narcisismul si cautarea celebritatii nu fac decat sa-ti denatureze calitatea muncii si chiar echilibrul psihic, pe de alta parte Zweig admite ca Invizibilii sunt „oameni de succes, recunoscuti, apreciati si respectati de colegi pentru experienta si performanta lor”.

Ei, si atunci cum se impaca asta cu anonimitatea de care vorbeam la inceput?

Acest paradox este exact motivul pentru care spuneam ca recomand si insist sa citesti cartea.

• Pentru ca brandingul personal nu inseamna doar componenta de autopromovare.
• Pentru ca, inainte de a-ti dori sa fii celebru, trebuie sa fii cu adevarat expert si sa atingi nivelul extraordinar de pregatire si dedicatie al profesionistilor prezentati in carte.
• Pentru ca uneori este suficient sa fii cunoscut „la tine in cartier”, adica in domeniul tau, pe piata ta, oricat de restransa, si sa ai o gramada de beneficii si satisfactii. Daca esti un contabil excelent, nu te ajuta la nimic sa fii celebru precum Lady Gaga, dar te ajuta sa ai o reputatie nestirbita printre clientii tai, iar asta inseamna ca o s-o duci bine si fara un milion de followeri pe Twitter.

Aceasta este lectia principala pe care ar trebui sa o retinem cu totii din Invizibilii: ca brandingul personal incepe de la cat de bine pregatit esti, cat esti de bine pozitionat pe piata si cat de mult te apreciaza clientii, sefii, colegii si partenerii. De-abia daca ai bifat cu brio toate astea poti incepe sa te gandesti la autopromovare, cu conditia ca aceasta sa nu fie un scop in sine, ci doar un instrument care te duce si mai departe.