GRIT – cartea pe care nu poti sa o lasi din mana (nici cand o traduci)

Acum aproximativ trei ani urmaream cu admiratie discursul TED al unei cercetatoare pe nume Angela Duckworth, care, dupa ce a trecut prin diverse domenii de activitate si studiu, a ajuns la concluzia ca o combinatie de pasiune si perseverenta pe care ea numeste grit este cel mai bun factor de prezicere a succesului.

Nu m-am gandit atunci ca ea va scrie o carte cu acelasi titlu care va ajunge numarul 1 pe lista de business bestsellers a New York Times si ca eu o voi traduce. Ei bine, va marturisesc ca am predat GRIT catre editura cu cateva saptamani inaintea termenului final deoarece pur si simplu nu ma induram sa ma opresc din tradus atunci cand imi terminam „portia” zilnica de pagini!

grit-angela-duckworth-editura-publica

De ce? Sa va zic.

Angela Duckworth este genul de persoana cu multiple interese si expertiza variata, de la consultanta de business pana la invatamant si de la cercetare psihologica la neurostiinte. Iar in cercetarile ei a avut oportunitatea sa discute direct cu oameni de mare succes, de la campioni olimpici pana la autorul cunoscutei (si insuficient intelesei) teorii a celor „10.000 de ore de practica obligatorie pentru a deveni expert”, Anders Ericsson – si, cu aceasta ocazie, ne ofera, direct de la sursa, o explicatie mult mai nuantata si mai clara a modului in care ar trebui sa exersam in cele 10.000 de ore. 😉

Autoarea nu se sfieste sa demonteze, cu argumente si studii, mai multe mituri si prejudecati din jurul subiectului „cum sa atingi succesul”. De exemplu, ea ne atrage atentia ca, de fiecare data cand vedem un muzician, dansator etc. care ne incanta cu arta lui, sau un copil care se pricepe bine la matematica, tendinta noastra automata este sa spunem „Uau, cat este de talentat!” si nu „Uau, cat de mult o fi muncit ca sa ajunga la asemenea nivel!”. Asta pentru ca suntem fascinati de ideea talentului innascut, care ne ia de pe umeri responsabilitatea de a munci mult, cu pasiune si perseverenta (adica grit) pentru a ne atinge scopurile.

Zilnic, discriminam oameni harnici si tenace pe baza unor judecati arbitrare – incepand cu scoala, unde unor copii li se pune de timpuriu eticheta de „neinzestrati cu vreun talent special” care ulterior ii impiedica sa ajunga la colegii bune si le inchide multe alte usi in nas, si terminand cu companiile care isi bazeaza politica de HR pe „atragerea de talente” si tratamentul special acordat acestora, strategie cu efecte dezastruoase pe termen lung, dupa cum demonstreaza numeroasele falimente rasunatoare ale acestui tip de companii. In realitate, statisticile arata ca multe „genii” raman in stadiul de potential, fara sa se implineasca, tocmai pentru ca renunta usor atunci cand constata ca mai trebuie sa si munceasca, in timp ce oameni aparent mediocri ajung, prin perseverenta, la performante de talie mondiala.

Un alt subiect interesant pe care cartea il atinge este acela ca nu stim sa dam gres si ne ferim de esecuri, iar modul in care le gestionam face diferenta dintre cei care merg pana la final si cei care nu. Practic, cand evitam orice dificultate, obstacol sau situatie in care am putea esua, nu ne invatam creierul cum sa fie rezilient, cum sa-si revina si sa o ia de la capat. In acest sens, explicatia cercetatorului in neurostiinte Steve Maier, intervievat in carte, este relevanta:

In creier exista multe structuri care reactioneaza la experientele neplacute (de exemplu, amigdala si alte arii limbice care raspund la stres). Aceste structuri limbice sunt reglate de arii superioare ale creierului, precum cortexul prefrontal. Si astfel, daca ai gandul sau convingerea ca te poti descurca in acea situatie sau ca o poti scoate la capat, atunci aceste structuri inhibitorii din cortex se activeaza. Ele trimit un mesaj ariilor limbice sa se calmeze si sa nu se activeze excesiv. In aceste circuite exista plasticitate. Daca te lovesti de imprejurari potrivnice – suficient de dificile – pe care le depasesti pe cont propriu atunci cand esti tanar, iti dezvolti un mod diferit de a face fata necazurilor mai tarziu. Dar este important ca imprejurarile potrivnice sa fie destul de dificile. Pentru ca acele arii din creier trebuie sa se conecteze simultan intr-un anumit fel, iar asta nu se intampla in cazul unor mici inconveniente. Asadar nu poti pur si simplu sa convingi pe cineva din vorbe ca poate depasi obstacolele. Pentru a se forma noi conexiuni in creier, trebuie sa activezi circuitele superioare de control simultan cu acele structuri de la nivelele inferioare. Asta se intampla cand traiesti o situatie potrivnica si, in acelasi timp, ii faci fata cu brio. (Aviz parintilor care nu isi lasa copiii sa faca absolut nimic singuri si astfel cresc niste „perfecti fragili”, cum ii numeste Duckworth – adica oameni care stiu doar sa reuseasca, dar nu stiu cum sa-si gestioneze infrangerile.)

De fapt, cred ca este foarte important ca aceasta carte sa fie citita in primul rand de parinti si de profesori, pe langa manageri sau antrenori. In mai toate povestile oamenilor de succes prezentati in GRIT, rolul parintilor, educatorilor si mentorilor apare ca esential in formarea unui caracter gritty, tenace, rezilient. In acest sens, Duckworth explica foarte detaliat: cum putem masura gradul de grit cu ajutorul unei scale concepute de ea; care este diferenta dintre un stil de parenting autoritar si unul autoritarist; cum putem reformula, cu exemple concrete, modul in care vorbim cu copiii in stil gritty. Nu in ultimul rand, ne dezvaluie care sunt regulile pe care ea insasi le-a imprimat celor doua fiice ale sale pentru a le creste in acest spirit. Una dintre reguli este ca nu ai voie sa renunti la ceva (la ora de pian, balet, karate etc.) cand ai o zi grea (daca nu-ti iese ceva sau profesorul a tipat la tine), ci doar cand s-a terminat abonamentul platit, sezonul sau durata intervalului de timp pentru care ti-ai luat un angajament. Pe restul va las sa le descoperiti singuri.

Dupa parerea mea, Angela Duckworth a reusit sa adune in GRIT suficiente dovezi, argumente, cercetari stiintifice, povesti, exemple, plus propria perspectiva de mama si profesoara, pentru ca teoria ei sa fie luata in serios, studiata si pusa in practica. Una dintre autoarele care a scris un testimonial pentru GRIT a spus: „Imi venea sa le citesc incontinuu, cu voce tare, din aceasta carte copilului meu, sotului meu si tuturor celor pe care ii iubesc.” La fel am simtit si eu – si sunt convinsa ca si voi veti avea acelasi impuls cand veti citi cartea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s