Guest post: Despre judecatile de valoare

Uneori, confundam evaluarea brandului personal cu judecarea semenilor nostri. L-am invitat astazi pe Lucian Chipuc sa ne vorbeasca despre acest subiect: judecatile de valoare

Se intampla anul trecut prin vara, eram in tren in vagonul de biciclete, ma duceam la munte. La un moment dat se mai urca vreo 3 – 4 ciclisti, iar spatiul de numai cativa metri patrati facea sa aud ce se discuta in jurul meu. Mi-a atras atentia unul dintre ei care povestea celorlalti despre o tura de bicicleta la care participase de curand impreuna cu alti cunoscuti. Ce m-a frapat era modul repetat in care il eticheta pe unul dintre fostii participanti ca fiind „idiot”. Daca nu as fi inteles limba romana, as fi crezut probabil ca este un nume dupa cat de des folosea cuvantul respectiv. Azvarlea acest atribut cu o asa atitudine dezinvolta si nonsalanta incat, privindu-l, ai fi spus ca este cel putin un magistratus extraordinarii. Mai ca ar fi sarit intr-un picior de veselie de fiecare data cand il numea idiot pe fostul partener de tura. Posibil ca o astfel de atitudine sa va fie destul de familiara.

Personal, urmaresc sa nu mai etichetez nimic, atat in privinta oamenilor, cat si a situatiilor ori imprejurarilor de viata prin care trec. Nu pot sa spun ca imi reuseste de fiecare data, dar ma straduiesc. La scurt timp dupa ce am adoptat acest comportament am avut parte de un amestec placut de sentimente: pur si simplu am simtit ca traiesc mai bine, de parca ceva se imbunatatise in viata mea. In realitate, tot acel valmasag de ganduri si trairi neplacute se diminuase, spatiul ramas liber facand loc unor idei mult mai placute si de aici o stare de bine sporita.

Dar sa va explic cum am luat aceasta decizie. Asa cum spuneam mai sus, obisnuim in mod frecvent sa ne etichetam atat semenii, cat si situatiile de viata prin care trecem. Referitor la oameni, am ajuns la concluzia ca nu pot judeca pe cineva dintr-un motiv foarte simplu: in realitate nu cunosc persoana respectiva. Chiar daca imi este coleg de munca, ruda, prieten, numai un cunoscut ori un simplu om cu care sa ma intersectez pe strada, nu stiu cum gandeste, nu stiu ce simte! Ceea ce cunosc sau am impresia ca stiu este doar un segment de viata la care eu am acces. De aceea, atunci cand etichetez pe cineva fac acest lucru pe baza unor supozitii si, totodata, imi asum ca stiu modul corect in care individul respectiv ar trebui sa fie ori sa se comporte. Este ca si cum as spune “eu am dreptate, tu gresesti” sau “eu stiu adevarul, tu nu-l stii”. Dar ce este adevarul? In realitate, adevarul este numai un manunchi de idei, doctrine, seturi de principii ori povestiri care vin la pachet cu o mica slabiciune: toate sunt nascute din gandire, iar gandirea poate cel mult sa indice catre adevar, dar nu are cum sa sa fie adevarul. Asa cum spune intelepciunea budista, „degetul care arata catre luna nu este luna”. In concluzie, cel mult pot considera comportamentul cuiva intr-un anumit context ca fiind nepotrivit si atat. Si nu in ultimul rand, cine sunt eu sa am dreptul sa-i judec pe ceilalti? Va recomand sa va intrebati acest lucru inainte de a va grabi sa numiti pe cineva ca fiind „un prost”.

Mai mult, intotdeauna socotim ca suntem unici, iar atunci cand credem ca suntem diferiti ne consideram ca fiind fie superiori, fie inferiori celorlalti. Aceasta abordare duce la un tip de gandire de genul „eu vs. ceilalti” sau „noi vs. ei” care are un defect major: ne impiedica sa impartasim cunostinte din experientele altora. Gandind, discutand si etichetand diferentele existente intre oameni ajungem sa le amplificam si supraestimam regularitatea cu care se intampla, astfel incat concluzionam ca acestia sunt mai diferiti decat sunt in realitate. Acesta este principalul motiv pentru care refuzam sa ne folosim de ceilalti ca inlocuitori si sa le intelegem reactiile la anumite evenimente. Convingerea ca reactiile emotionale ale oamenilor sunt mai variate decat in realitate ne opreste sa invatam din experienta altora si ne bazam pe propria imaginatie care este supusa greselii. Evitand sa facem judecati de valoare si sa etichetam oamenii din jurul nostru vom afla cu surprindere cat sunt de identice trairile emotionale pe care le avem.

In al treilea rand, este o vorba care spune „mai degraba sa fiu fericit decat sa am dreptate”. Acest lucru imi aminteste de fosti colegi care, in loc sa termine in 30 de minute ceea ce aveau de facut, preferau sa se angajeze in diverse conflicte numai ca sa arate ca celalalt greseste iar ei au dreptate. Intr-un final se termina ziua de lucru si realizau cu tristete ca trebuie sa stea peste prgram. Pentru ca adeseori suntem atat de preocupati de adevarul nostru, mai degraba urmarim sa dovedim „vinovatia” celuilalt uitand ca avem la indemana un instrument mult mai bun in administrarea relatiilor interumane. Este vorba de atitudine asertiva, adica sa spunem ce avem de spus intr-un mod clar si in conformitate cu drepturile si sentimentele noastre si a celor din jur. Credeti-ma, un astfel de comportament face minuni si veti fi surprinsi sa aflati uneori ca lucrurile se intampla din cu totul si cu totul alte motive decat cele pe care le banuim si ca nici semenii nostri nu sunt prosti, idioti, lenesi, incapabili sau impostori.

Si nu in ultimul rand, judecatile de valoare vorbesc despre cel care le face. Cand spun despre celalalt ca este un prost, spun in mod indirect despre mine ca sunt destept si intr-un mod ascuns arat ca-mi este teama ca nu sunt suficient de bun. In realitate, in spatele acestui concept negativ se ascunde nevoia de a fi mai bun sau mai mare decat altii. Ce nu stia colegul meu de compartiment este ca, in afara sentimentelor de superioritate si a sigurantei de sine pe care o afisa, in atitudinea lui se ascundea o teama inconstienta de inferioritate. Astfel, in loc sa traim o viata emotionala echilibrata si stabila, ajungem sa pendulam intre sentimente de inferioritate ori superioritate in functie de imprejurarile de viata sau persoanele cu care venim in contact.

Legat de judecatile de valoare pe care le facem in anumite circumstante de viata, multe dintre ele isi au radacinile in ceea ce Albert Ellis le numeste ca fiind „credinte irationale”. Acestea dau nastere la trei mari erori de gandire precum ignorarea aspectelor pozitive, exagerarea celor negative si generalizarea. Principiul de baza al terapiei comportamentului rational emotiv isi are originea in filosofia antica si este bine suprins de catre Epictet care zicea ca „Pe oameni ii supara nu lucrurile, ci modul in care le privesc”. Cateva secole mai tarziu Shakespeare a reformulat ideea respectiva in Hamlet, spunand ca „There’s nothing good or bad but thinking makes it so”. Am sa ilustrez aceste erori de gandire cu ajutorul a doua exemple: unul ar putea fi de pilda „depresia” care-i loveste pe oameni atunci cand se termina sezonul cald si vine sezonul rece, multa lume plangandu-se de anotimpul teribil si groaznic de rece care urmeaza, adica iarna. De unde ideea ca universul trebuie sa le dea oamenilor exact ceea ce vor si cand vor? Ori pretentia ca ceilalti semeni sa ne iubeasca si sa ne faca intotdeauna pe plac, dar atat de eronata din pacate: toti oamenii sunt preocupati de propria lor bucurie, exact ca si noi!

In incheiere, va pot spune ca asa cum gandim, ne si simtim, iar actiune umana lipsita de sentimente nu exista.

Fotografiile ii apartin tot lui Lucian. Cititi si alte articole ale lui pe blogul sau, Idei in echilibru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s