Cat de mult valorezi?

O scurta parabola despre increderea in sine

wise man

Odata, un tanar a mers sa-l viziteze pe un intelept si i-a spus: „Am venit sa-ti cer un sfat, pentru ca sunt chinuit de sentimente de inutilitate. Toata lumea imi spune ca sunt un ratat si un prost. Te implor, Maestre, ajuta-ma!”

Inteleptul se uita la tanar si ii raspunse in graba: „Iarta-ma, dar sunt foarte ocupat acum si nu te pot ajuta. Am o problema urgenta de care trebuie sa ma ocup… ” – si aici s-a oprit, s-a gandit un moment, apoi a adaugat: „Dar daca esti de acord sa ma ajuti,  iti voi intoarce bucuros favoarea.”

„De… desigur, Maestre!”, murmura tanarul, observand cu amaraciune ca inca o data preocuparile sale au fost respinse ca lipsite de importanta. „Bine”, a spus inteleptul, si si-a scos un inel mic, cu o piatra frumoasa, de pe deget.

„Ia calul meu si du-te direct la piata! Am nevoie urgent sa vand acest inel, ca sa-mi platesc o datorie. Incearca sa obtii un pret decent pentru el si sa nu accepti mai putin de o moneda de aur! Du-te chiar acum si vino inapoi cat de repede poti!”

Tanarul a luat inelul si a pornit la galop. Cand a ajuns in piata, le-a aratat inelul mai multor negustori, care l-au examinat indeaproape. Dar imediat ce au auzit ca inelul se vinde numai in schimbul aurului, si-au pierdut complet interesul. Unii dintre ei i-au ras in fata, altii pur si simplu i-au intors spatele. Unul singur i-a explicat ca nu poate primi pe inel decat cateva monede de arama, sau cel mult de argint.

Cand a auzit aceste cuvinte, tanarul s-a suparat foarte tare, pentru ca si-a adus aminte de instructiunile inteleptului de a nu accepta mai putin decat aurul. Dupa ce s-a plimbat in zadar prin toata piata in cautarea unui cumparator, el a pus saua pe cal si a plecat. Simtindu-se foarte deprimat de esecul sau, s-a intors la batranul intelept.

„Maestre, a fost imposibil sa indeplinesc cererea dumitale”, a spus el. „In cel mai bun caz, as fi fost capabil sa obtin doua monede de argint, dar mi-ai spus sa nu fiu de acord cu nimic mai putin decat aurul! Insa oamenii de la piata mi-au spus ca acest inel nu valoareaza atat de mult.”

„Acesta este un detaliu foarte important, baiatul meu!”, a raspuns inteleptul. „Inainte de a incerca sa vinzi un inel, nu ar fi o idee rea sa stabilesti dinainte care este valoarea lui reala! Si cine poate face asta mai bine decat un bijutier? Du-te la el si afla care este pretul. Numai sa nu i-l vinzi, indiferent cat iti va oferi! In schimb, sa te intorci la mine imediat.”

Tanărul a sarit inca o data pe cal si a pornit catre bijutier. Acesta din urmă a examinat indelung inelul cu o lupă, apoi l-a cantarit. In cele din urma, s-a aplecat catre tanar si i-a zis: „Spune-i stapanului tau ca in clipa asta nu-i pot da mai mult de 58 de monede de aur pentru inel. Dar daca imi lasa ceva timp, voi cumpara inelul cu 70 de monede.”

„Monede de aur?! 70?!”, a exclamat tanarul. El a ras, i-a multumit bijutierului si s-a grabit sa se intoarca la intelept, povestindu-i plin de insufletire ce s-a intamplat. Dupa ce l-a ascultat, acesta i-a spus: „Ia aminte, baiatul meu, ca esti ca acest inel. Pretios si unic! Si numai un expert adevarat poate aprecia adevarata ta valoare. Deci, de ce iti pierzi timpul ratacind prin piata si luand in seama opinia oricarui batran prost?”

imagine de aici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s