Te-ai indragostit de mine la prima vedere sau trebuie sa mai trec inca o data pe aici?

Viata noastra, atat cea personala, cat si cea profesionala, depinde intr-un grad uimitor de prima impresie pe care o facem oamenilor. Sintagma „secolul vitezei” (deja depasita) a ajuns sa se traduca in statistici care ne pun pe ganduri, cum ar fi ca un recrutor se uita in medie 6 secunde pe un CV inainte sa-l „arhiveze in recipientul rotund de sub birou”, iar un manager decide in primele 90 de secunde ale interviului daca sa angajeze candidatul cu care sta de vorba. Managementul primei impresii este un subiect generos, alunecos si oarecum controversat – alunecos pentru ca este greu sa intelegem cu exactitate ce se intampla in mintea noastra cand ne facem o parere despre cineva, si controversat pentru ca poate sa semene cu manipularea. De aceea, mi-am propus sa clarific cateva aspecte de baza in acest sens (posibil in mai multe episoade). Astazi voi vorbi despre bias-uri – erori de rationament sau prejudecati care ne induc tendinta de a favoriza sau respinge persoane, idei, lucruri sau situatii intr-un mod perceput ca nedrept sau lipsit de logica. Iata doar trei moduri in care functioneaza bias-urile atunci cand vine vorba despre prima impresie:

1. Prejudecata frumusetii

Ne place sau nu sa recunoastem, avem o tendinta (aproape) inconstienta de a favoriza persoanele care arata bine, de la modul in care ne comportam cu ele pana la cat de multi bani suntem dispusi sa le platim. Fapte si cifre interesante in acest sens apar intr-un clip postat pe pagina de facebook Vox.com, aratand care sunt beneficiile economice de a fi frumos, incepand din frageda pruncie si terminand cu viata profesionala. Printre ele, aflam ca:

• Bebelusii mai dragalasi primesc mai multa atentie de la adulti;
• Invatatorii au asteptari mai mari de la elevii draguti decat de la cei mai putin frumosi si ii trateaza ca atare;
• Adolescentii atragatori au note mai mari la liceu si sanse mai mari sa obtina o diploma de colegiu;
• Managerii si recrutorii sunt mai tentati sa angajeze candidatii mai atragatori – cu un CV identic, candidatii atragatori sunt sunati in 10,3% din cazuri, iar cei mai putin atragatori in 7,6% din cazuri;
• Candidatii politici care arata bine sunt mai votati pentru ca sunt perceputi drept mai competenti, mai buni la suflet si mai demni de incredere;
• De-a lungul vietii, un angajat cu aspect fizic mediu castiga mai putin cu 140.000 de dolari decat unul cu aspect fizic superior;
• Barbatii cu o inaltime de 1,83m au un salariu anual in medie cu 5.525 de dolari mai mare decat barbatii care au o inaltime de 1,68m;
• Pana si jucatorii de fotbal american castiga mai mult daca au un chip simetric – o diferenta de 3,2 puncte in simetria fetei se traduce in 378.000 de dolari in plus;
• Cand ajung in sala de judecata, oamenii sunt tratati diferit in functie de aspectul fizic – cei aratosi primesc amenzi mai mici sau, dupa caz, compensatii mai mari;
• Ca revers al medaliei, femeile frumoase care vor sa practice un job considerat tipic masculin (pompier, politist) nu sunt luate foarte in serios.

Tot in aceasta categorie intra si povestea criminalului arestat de politistii din California, care au pus poza acestuia pe pagina de facebook a sectiei locale de politie. Barbatul (un talhar si un ucigas periculos) avea un ten masliniu, ochi albastri, buze senzuale si pometi perfecti. In doar cateva zile, avocatele se bateau pentru a-l apara in sala de judecata, iar o companie de modelling i-a oferit un contract. Aceste date si intamplari sunt colectate intr-un spatiu geografic si cultural diferit de al nostru si este posibil sa nu fie valabile 100% in Europa, respectiv Romania; dar daca le privim pur si simplu ca pe niste tendinte generale, nu cred ca lucrurile stau foarte diferit. Pana la urma, cine nu se face vinovat de a fi tratat cu mai multa amabilitate o agenta de vanzari sexy decat una mai putin draguta? 🙂

imagine de aici

2. Efectul de halou

Primul lucru pe care il aflam despre o persoana influenteaza toate informatiile pe care le aflam ulterior si devine un filtru prin care judecam acea persoana. Un simplu amanunt, precum ordinea adjectivelor pe care le folosim pentru a descrie pe cineva, poate sa influenteze decisiv parerea altcuiva despre acea persoana. Gandeste-te la „frumoasa, dar proasta” versus „proasta, dar frumoasa” sau „fermecator, dar cam instabil” versus „cam instabil, dar fermecator”. 😉 In care dintre cazuri ti-ai dori sa cunosti persoana descrisa? Efectul de halou ne face adesea sa atribuim oamenilor caracteristici pozitive sau negative pe baza unor factori exteriori care nu au nicio legatura cu adevarul obiectiv.

Sa luam, de exemplu, cuvantul „corporatist”: acest termen poate avea conotatii negative (robot, sclav, stat excesiv peste program etc.) sau pozitive (functie inalta, salariu mare, mediu de lucru international etc.). In functie de ce crezi tu ca inseamna sa fii corporatist, vei proiecta acel inteles asupra unei persoane pe care de-abia ai cunoscut-o si care ti-a spus ca lucreaza intr-o corporatie; o vei categorisi si o vei privi din start, dupa caz, cu dispret, cu mila, cu admiratie sau cu invidie – iar perceptia ta despre dimensiunea ei profesionala va „colora” toate informatiile pe care le vei afla ulterior despre ea (desigur, intensitatea cu care se intampla acest lucru variaza de la om la om).

Efectul de halou se mai manifesta atunci cand ne asociem cu o persoana celebra sau cu o institutie cunoscuta pentru a sugera si comunica implicit calitatea si valoarea noastra personala si profesionala. Pari mult mai credibil daca spui „Mi-am deschis o afacere proprie in domeniul IT dupa ce am lucrat 14 ani la Microsoft si la Oracle” decat „Mi-am deschis o afacere proprie in domeniul IT dupa ce am lucrat 14 ani la SC Pixelul Vesel SRL”. 😀 La fel, mentionarea unor clienti celebri declanseaza de multe ori fenomenul „doctorul vedetelor” – un client faimos atrage alti clienti faimosi dupa el, iar reputatia doctorului (consultantului de business, nutritionistului, coach-ului, antrenonorului de fitness etc.) creste vertiginos, desi poate nu este neaparat cel mai bun specialist din domeniu.

3. Prejudecata similaritatii presupuse

Ne plac oamenii pe care ii consideram similari cu noi, care fac parte dintr-o grupa asemanatoare de varsta, de profesie, care au pasiuni comune cu noi. Pe baza acestor factori tragem rapid concluzii privitoare la inteligenta, sociabilitatea, gradul de incredere pe care il putem avea in ei sau preferintele lor (muzicale, culinare etc.). Astfel, putem sa acordam credit nemeritat din start cuiva (pe care nu-l cunoastem bine) doar pentru ca l-am perceput ca fiindu-ne asemanator, pentru ca se imbraca si vorbeste ca noi sau pentru ca are o poveste de viata similara cu a noastra – ulterior dovedindu-se ca acea persoana nu este chiar atat de onesta sau buna profesionista pe cat ne-am imaginat. Multi manageri fac aceasta greseala cand angajeaza oameni care au un stil si o personalitate similare cu ale lor si resping oameni mai bine pregatiti cu care nu au avut „o conexiune”.

La fel, putem presupune gresit ca o situatie care ne plictiseste/deranjeaza pe noi sau ni se pare nepotrivita il plictiseste/deranjeaza si pe celalalt – si sa facem ditamai gafa fata de acea persoana. De exemplu, ai 40 de ani, iei cursuri de tango, si intr-o discutie cu cineva de varsta asemanatoare pe care abia l-ai cunoscut spui: „E penibil sa faci street dance la 40 de ani” – ca sa afli ca respectivul tocmai s-a apucat de street dance. Ups!

***

Ti se pare nedrept ca lumea face atatea presupuneri, in mare parte eronate, despre tine? Te faci si tu vinovat de a-ti fi proiectat propriile prejudecati asupra unor persoane de-abia cunoscute? Da, este nedrept si este total irational, asa ca intr-un episod urmator vom vedea ce se intampla in creierul nostru cand intram prima data in contact cu cineva.